Poliţist român la reuniunea motocicliştilor de la Kulmbach

Politist motociclisti Germania 1Pentru prima dată, un poliţist motociclist din România a fost prezent, la sfârşitul lui prier, în Germania, la Kulmbach, la Simpozionul internaţional organizat de Ministerul de Interne al Landului Bavaria. Ajuns la a XV-a ediţie, simpozionul a reunit peste 100 de poliţişti din  12 ţări şi a avut ca temă principală prevenirea accidentelor rutiere.  Agentul şef principal Nicolae Pătroi, de la Serviciul Acţiuni Speciale (SAS) al IPJ Giurgiu, cu o motocicletă BMW, de serie veche, din dotare, a parcurs peste 1500 de kilometri şi a răspuns invitaţiei poliţiştilor germani.
Deschiderea evenimentului a făcut-o chiar ministrul bavarez de interne, pe motocicletă, în fruntea coloanei de poliţişti.
În sala mare a primăriei Kulmbach poliţistul motociclist român a primit premiul pentru cea mai lungă călătorie pe motocicletă (peste 1500 de kilometri) şi fără GPS. Giurgiuveanul şi-a încheiat spiciul cu o replică dintr-o cunoscută pelicută: „... este începutul unei prietenii frumoase...“ Nicolae Pătroi este poliţist din  1993, iar în ultimii 15 ani lucrează la SAS al IPJ Giurgiu: „...M-a impresionat solidaritatea şi prietenia poliţiştilor pe care i-am întâlnit şi pe traseu, şi la eveniment...“ (M. Stoian)

Politist motociclisti Germania 4

Politist motociclisti Germania 2