Aur la superlativ

Detalii

Categorie: Actualitate

Publicat: 29 Martie 2017 08:25

Accesări: 664

În luna martie, rezervată prin excelență femeii, Revista Pentru Patrie face o reverență în fața unei mari campioane a sportului românesc. Se numește Georgeta Andrunache și la 40 de ani se poate considera o femeie împlinită din toate punctele de vedere: sportiv, profesional, familial. Comisar-șef în cadrul Clubului Sportiv Dina­mo, unde înde­plinește funcția de Şef Serviciu Organizare şi Instruire Sportivă, Georgeta Andrunache este unul dintre motivele pentru care femeile sunt considerate port-drapelul sportului românesc. Ea face parte din tripleta de aur a cvintuplelor campioane olimpice tricolore, alături de Nadia Comă­neci și Elisabeta Lipă. Putea fi o simplă educatoate de școală primară din mediu rural, undeva într-o comună din nord-estul țării, dar destinul i-a așezat în față covorul roșu, pe care frumoasa copilă a pășit cu încredere și docilitate. ”Am fost un copil ascultător, dedicat. Dacă mama mă punea să fac ceva, atunci nu renunțam până nu terminam treaba. La fel am fost și mai târziu, în lungile zile de cantonament”, spune Geta.

La 13 ani a plecat singură la București
S-a născut pe 14 aprilie 1976, în satul Drăcșani, comuna Sulița, județul Botoșani, într-o familie așezată, cu trei copii. Zona era una săracă, dar familia Damian n-a fost mânată din spate de neajunsuri mari. „Aveam tot ce ne trebuia, tata muncea, mama avea grijă de noi. Plecam chiar și în tabere cu școala”, povestește campioana. Destinul i s-a schimbat într-o zi de vară, din anul 1989. Antrenoarea Elena Iacob, de la CS Botoșani, a venit într-o selecție în zonă, pentru a căuta sportivi în vederea trimiterii lor la București. „Clubul din Botoșani avea o colaborare cu Steaua. Eu nici nu eram la școală atunci când a venit, dar profesorul de sport din școală a insistat să mă vadă și pe mine. A văzut el ceva special, probabil, deși aveam doar 1,73 înălțime, în condițiile în care căutau elevi de peste 1,75 metri“, povestește Geta. A fost selectată, dar nu a avut șansa de a pleca imediat, pentru că mama ei s-a opus. Cum să-i plece fata de acasă, la doar 13 ani, printre străini? „O săptămână am plâns, pentru că-mi intrase în cap că trebuie să plec. Nu știam nimic de canotaj, decât că este un sport cu bărci lungi, cu vârf ascuțit, dar ceva mă trăgea ca un magnet spre el. Am plâns până când mama a venit acasă într-o zi și a spus, gata, diseară pleci, îți fac bagajul. M-a dus la tren și n-am să uit niciodată ce mi-a spus. Ai grijă să nu mă faci de rușine. Am plecat cu două idei bine conturate, să nu mă mai întorc acasă și să nu o fac pe mama de râs”, spune doamna comisar-șef.
De la Botoșani la București a venit singură, știind doar că în gară o va aștepta un domn înalt, cu mustață, adică antrenorul Nicolae Gioga. Întâlnirea a decurs fără probleme, la fel ca și integrarea ei în rândul celorlalte sportive de la Steaua, cantonate într-o unitate militară la Cernica. Și a început urcușul performanței.

Barca de aur Andrunache - Susanu s-a legat în 1999
La numai trei luni de canotaj trăgea deja la naționalele de juniori, în barca de 8+1. Doi ani mai târziu era în lotul de mondialele de juniori. Patru ani la rând, din 1991 până în 1994, nu a lipsit de la nicio ediție de campionat mondial rezervat vârstei, cu medalii în fiecare an. Aurul a venit în ultimul (1994), la 4 rame, ediție la care a dublat și cu argint la 8+1. Din toamna anului 1995, s-a alăturat celui mai titrat club din România, Dinamo București. „Eram la Botoșani când m-a sunat Ioan Dospinescu să mă întrebe dacă nu vreau să vin la Dinamo. Bineînțeles că am acceptat. Anul următor eram deja subofițer”, detaliază cvintupla campioană olimpică. În 1996, la 20 de ani, Georgeta Andrunache punea deja presiune pe colegele mai mari, fiind foarte aproape de a-și câștiga locul în barca de 8+1, care a mers la Jocurile de la Atlanta. Doar vârsta i-a fost un impediment. De anul următor, din 1997, nimic nu a mai oprit-o, deși a trebuit să muncească enorm, an de an, pentru a-și câștiga locul în barcă. Medaliile mondiale de aur s-au înnodat în anii următori, 1997, 1998 și 1999. Din 1999 s-a format echipajul de aur Georgeta Andrunache - Viorica Susanu, care avea să domine timp de peste 10 ani proba doi fără cârmaci (rame). „Doar la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000, nu am tras împreună. Suzi s-a acciden­tat atunci înainte de competiție și am tras proba cu Doina Ignat”, spune Geta. La Sydney, ea a cucerit două medalii de aur, la 8+1 și la doi fără cârmaci, așa cum s-a întâmplat și în 2004. Ultimul aur olimpic a venit în 2008, alături de Viorica Susanu, la doi fără cârmaci. A pus punct final carierei în 2012, cu un aur european la 8+1.
Georgeta Andrunache este mări­tată din 2001 cu Valeriu, și el fost canotor. Împreună au doi copii, care s-au născut imediat după Jocurile Olimpice: Ștefan în 2005, iar Miruna în 2009. „Energia mea se împarte acum între familie și sport, pentru că noi, marii campioni, avem întotdeauna datoria să dăm înapoi sportului ceea ce el ne-a oferit. Iar mie mi-a dat totul, o familie, o carieră profesională și posibilitatea de a fi cea mai bună din lume”, conchide  marea campioană.

Alexandru Enciu