Duhul lui Constantin Brâncoveanu

Detalii

Categorie: Cultura

Publicat: 03 Noiembrie 2014 08:50

Accesări: 1445

În copilăria mea am primit o educaţie aleasă, una pe care trebuia să o aibă orice tânăr vlăstar: să dau bună ziua eu întâi, să nu aştept salutul celuilalt, să dau bună ziua fiecărui om de la fiecare casă în drumul spre şcoală, să mă rog dimineaţa și seara la Dumnezeu, să mă rog înainte de a mânca, să zâmbesc când salut pe oricine, să-i ajut pe oameni, să dau copilului vecin de pe uliţa satului mărul cel mai mare şi roşu şi să mi-l opresc mie pe cel mic, să nu fur, să nu înjur de cele sfinte, să nu-mi bat joc de nimeni...! Acestea şi multe altele m-au învăţat părinţii, bunicii, biserica din sat şi, sigur, dascălii din şcoala primară.

Mai apoi, în primele clase, bunicul după tată m-a făcut să îndrăgesc istoria în general, dar mai cu seamă cea a poporului român. Odată, cu trecerea timpului, sigur, ca la orice tânăr, apar întrebările, dar pe mine mă ardeau multe legate de neamul românesc:

De ce Al. I. Cuza după ce a făcut Istoria modernă a României cu cele mai mari reforme şi instituţii care stau în picioare și acuma, a fost scos din ţară de boieri şi adus ,,os domnesc cu sânge albastru străin", oare domnul nostru cu sângele lui Scorilo, Decebal, Deceneu şi Zalmoxis nu era bun? Sau nu era bun pentru că era mai bun decât cel adus de afară?

De ce Vlad Dracul (Ţepeş), după ce a pus ŢARA la rând, aducând-o în ordine şi bunăstare şi luând-o sigur din mâna boierilor ticluitori de trădări şi strângători de averi din seva pământului românesc a fost închis în temniţă prin mărturii mincinoase ale boierilor, dar mai ales ale celor pe care i-a făcut oameni şi care erau de-a dreapta sau de-a stânga sa?!

De ce Mihai Viteazul când a ieşit din cort pe Câmpia Turzii nu a fost apărat de garda de corp şi lăsat la îndemâna suliţei generalului Basta dupa ce a unit fizic și geografic toate pământurile locuite de oameni de aceeaşi limbă română...?!

De ce Mareşalul Antonescu a fost împuşcat după ce a reîntregit ŢARA, luând înapoi ce ne-au furat prin forţă Muscalii, în urma comenzii date camarazilor, atât de mult aşteptată de ei „Soldaţi, vă ordon treceţi Prutul“...?!

Sigur că exemplele pot continua dar nu-i loc de scris şi nici timp, poate mai târziu, însă odată cu trecerea anilor, când am început să adun în mine trăiri şi cuvinte din filele cărţilor şi spusele oamenilor, întrebarea mea de căpătâi care nu-mi dădea pace era legată de C. Brâncoveanu: n-am înţeles dar am acceptat fără să vreau că pe domnii români pomeniţi înainte i-au trădat boerii, dar să te dea pe mâna otomanilor cei din neamul tău de sânge, nici nu am înţeles şi nici nu am acceptat.

.......................................

În zorii zilei de 15 a lui gustar (august) Văleat 1654, ursitoarele se înghesuiau la fereastra casei boierilor Stanca şi Matei Brâncoveanu unde Doamna avea să aducă pe lume, în satul Brâncoveni, în lumea românească dintre Dunăre şi Carpaţi, un fecior căruia ele i-au pus în drum „frumusețe sufletească, mare știutor şi iubitor de carte, de neam şi ţară"; iar ultima spunere „să fie domn al Ţării Româneşti"...!

Micuţul Constantin, fiu botezat în legea ortodoxiei lui Hristos la care luară parte familiile lor mari, Cantacuzini, Brâncovenii-neamuri de stolnici- dregători-cărturari şi domni de Ţară Românească...!

Tânărul boieraş Constantin avea să primească o educaţie aleasă şi o pregătire şcolară de excepţie, de toate ocupându-se, în mod special, unchiul său după mamă Şerban Cantacuzino, bărbat erudit, mare cărturar din acea vreme. Astfel acesta a parcurs toate cursurile vremii învăţând limbi străine dar şi tot ceea ce trebuie să înveţe un bărbat-cavaler.

Sprijinit de familie dar mai ales de unchiul său Şerban Cantacuzino, în anul Domnului 1688, urcă pe tronul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu. Pas cu pas tânărul domn nu precupeţeşte nimic pentru a-şi aduce ţara în starea de bogăţie şi înflorire spirituală.

Provenind dintr-o familie bogată, de pe ambele viţe de neam, C. Brâncoveanu investește totul în şcoală şi carte, ajungând să fie numit chiar şi de turci „Altân bey – Prinţul aurului". Documentele vremii consemnează că orice carte care se tipărea şi apărea prima data la Roma, Veneţia sau Paris, în maxim două-trei zile, se afla în bibliotecile lui şi ale ţării...!

În timpul domniei lui, Ţara Românescă a cunoscut una dintre cele mai mari dezvoltări culturale, spirituale şi aducătoare de pace. Brâncoveanu a construit Palatul Mogoşoaia, o serie de biserici: Mănăstirea Hurezi, în 1690, având hramul Sf. Constantin şi Elena. În Oltenia a refăcut din temelie Mănăstirea Mamu, pe locul unei biserici din lemn ctitorită de Fraţii Buzeşti, veche ctitorie a boierilor Craioveni şi a lui Matei Basarab. În Bucureşti, ctitoreşte biserica Sf. Ioan cel Mare, biserica mănăstirii Sf.Sava demolate în sec. XIX-lea şi Sf. Gheorghe Nou, unde soţia sa i-a adus de la Istanbul osemintele pe ascuns şi, plătind bani mulţi, depunându-le în acest sanctuar orthodox. Marele domn a mai construit biserica din Doieşti, Dâmboviţa, Mănăstirea Râmnic de la Râmnicu Sărat cu unchiul său după mamă Mihai Cantacuzino. A adus îmbunătăţiri Mănăstirii de la Cozia, Arnota, Bistriţa, Polovraci, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dealul Snagov, cât şi la bisericile Constantin şi Elena şi Sf. Dumitru din Târgovişte, Sâmbăta de Sus-Braşov.

Constantin Brâncoveanu a fost un bărbat de stat, un vizionar pentru toţi românii, a continuat gândirea şi acţiunea înaintaşului său: primul întregitor de neam şi ţară, Mihai Viteazul. Astfel donează moșia de la Merişani de Argeş, la 15 iunie 1700, Mitropoliei de la Alba Iulia, fondată de către însuşi Mihai Viteazul la 1600. De asemenea, a înființat o tiparniţă în limba română în Transilvania, el însuşi înţelegând că fără dezvoltarea şi susţinerea limbii române în zone oprimate, cum era Ţara de peste munţi, românii nu aveau cum să se dezvolte.

Brâncoveanu a fost sprijinitor al Academiei domnești Sf. Sava, unde funcționau Facultăți de Litere și Filosofie, avându-l ca învățat de frunte pe profesorul grec Sevastos. În paralel, a sprijinit Școlile Sf. Gheorghe Vechi, Colețea, care pregăteau dascăli și preoți pentru cancelariile domnești.

Unchiul său, Șerban Cantacuzino, îl numeșete responsabil pentru traducerea lucrării din greacă Biblia de la București, având 944 pagini, carte mare de învățătură în limba română scoasă la lumină după ce ajunge pe tronul Țării Românești la 1688. Marele cărturar și domn a mai înființat o tipografie la București în 1678, ctitor al bisericilor din Făgăraș (stil cetate), Ogna Sibiului, Sâmbăta de Sus, a făcut o serie de danii la biserica Sf. Nicolae din Scheii Brașovului, Mitropoliei din Alba Iulia în 1698, o subvenție de 6.000 de aspri "ca să-i fie de întărire și ajutor, o știm ca pe o corabie ce se leagănă în mijlocul valurilor mării."

Ucenicul lui Antim Ivireanu, Mihail, a fost trimis de Brâncoveanu în 1699 la Alba Iulia unde a tipărit în limba română un chiriacodromion (o ediție revizuită a cazaniei lui Varlaam) de la Iași 1643 și o Bucovnă, adică o carte de citire pentru începători.

Cărțile lui Brâncoveanu, scrise în limba română, erau trimise în Transilvania unde fiind donate personal, ajungeau până în nord, în străvechiul Maramureș, acestea fiind consumate de către preoți în hrisoavele bisericilor. Și cum dihonia ajunge să intre și să se instaleze chiar și în familii de același sânge, Constantin Brâncoveanu a ajuns să fie invidiat de către unchii săi, veri și chiar de către nepotul său ce urma să-i fie ginere. În asemenea condiții și vremuri tulburi, deși era confirmat de Poarta Otomană ca domn pe viață, în 1699, și reconfirmat de noul sultan în 1703, ulterior fiind chemat la Istanbul cu fiii săi Constantin, Radu, Ștefan, Matei și sfetnicul Ienache Văcărăscu. Acolo a fost schingiuit și torturat până la vlăguire pentru a spune unde are ascunsă averea, dar mai ales pentru a trece la islam sub condiția de a-și salva viața lui și a copiilor.

Călăul marelui Voievod-domn al Țării Românești, sultanul Ahmed, în duminica de 15 gustar Văleat 1714, în seraiul foișorului Jaliklacs, situat pe canul Mării Negre, i-a adus pe Brâncoveanu și copiii săi împreună cu vistiernicul Ienache Văcărăscu, aliniindu-i în genunchi unul lângă altul. La auzul poruncii sultanului de a se face turci, Brâncoveanu, cu glasul înăbușit de credință, zise înspăimântat de această insultă: "Fiii mei! Iată toate avuțiile și tot ce am avut am pierdut, să nu ne pierdem însă și sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei și nu băgați seama de moarte. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit; credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați nici vă clintiți din credința cea pravoslavnică pentru viața și lumea aceasta".

Pe rând, călăul le-a tăiat capetele la copiii săi, însă când îi veni rândul mezinului Mateiaș, acesta îngrozit de sângele fraților cere îndurare sultanului spunându-i că se va face turc la care tatăl său îl înfruntă și spuse: "Mai bine să mori în legea creștinească decât să te faci păgân lepădându-te de Isus Hristos pentru a trăi câțiva ani mai mulți pe pământ." Copilul de 16 ani ascultă și ridicând capul, cu glas aproape îngeresc glăsui: "Vreau să mor creștin. Lovește!" Ce stare, ce spirite, câtă demnitate, câtă dăruire, câte sacrificii – unele uitate demult și rămase-n praful istoriei și trecerii timpurilor.

Ca român transilvănean, îl iubesc pe Brâncoveanu pentru tot ceea ce a făcut și dăruit urmașilor urmașilor lui, și mă rog bunului Dumnezeu ca demnitatea lui, sârguița lui de neam și cultură să fie presărate-n tot ceea ce este ființă românească...!

Iar eu revin la viața cotidiană de pe Dâmbovița zilelor contemporane și mă gândesc la câte am auzit și văzut în cei 11 ani de când am coborât din nord în capitala Țării mele...! Mă consolez doar la gândul că Brâncoveanu nu a murit degeaba...!

Ahtiat după istoria patriei și cu gândul la înaintașii noștri de seamă, în duminica de 15 gustar Văleat (an) 2014, încă de diminieață, pașii mă poartă spre Biserica Sf. Gheorghe Nou. De cum trec de Turnul Colței, dangătul stăruitor al clopotelor îmi răsună profund în urechi. Inima-mi bate precum o toacă, iar pielea mi se face zgrăbunți mici, fiorii cerului albastru mă cuprind de-a lungul și de-a latul, umplându-mi trupul și sufletul de ecourile lor.

Grădina bisericii era plină de oameni veniți aici din toate părțile, preoți, protopopi, episcopi, mitropoliți în mare sobor, în mijlocul cărora stăruia cu sfințenie Preasfințitul părinte Patriarh Daniel. Glasurile lor susținute de cele mai alese voci corale acoperau toate zgomotele din acea zonă a bătrânului București și se înălțau spre cerul lui Dumnezeu cel sfânt, aducând acolo ruga pentru sufletul lui Brâncoveanu.

Credincioșii erau peste tot, în biserică, în fața acesteia, în gradină, răbdând cu stoicism soarele dogoritor pentru a asculta cuvântul Domnului. Vecinul din dreapta mea, la un moment dat, mă făcu atent spunându-mi: "Auzi, domnule, eu parcă-l simt pe Brâncoveanu aici"...! Și câtă dreptate avea omul, Sfântul Constantin Brâncoveanu era acolo, la biserica lui...!

DUHUL lui BRÂNCOVEANU era peste tot, era în fiecare om prezent acolo, era-n glasul marilor prelați, se afla pe crucea cu care era binecuvântată mulțimea de credincioși, era-n tămâia din cădelnița preafericitului Daniel, era deasupra marii adunări și a bisericii. Brâncoveanu venise din nou, pe pământul lui, la frații săi pentru a-i îmbărbăta în credință și-n toate ale vieții...!

Cu reverență cer binecuvântarea preafericitului părinte Patriarh Daniel de a-l felicita pentru grija ce o are pentru martirii credinței neamului românesc, pentru istoria noastră, dorindu-i sănătate și păstorire lungă ca întâi stătător al Bisericii Ortodoxe Române.

Să auzim de bine!

Inspector general

Chestor principal de poliţie

dr. Nelu POP