Centrul de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în zona transfrontalieră
- Detalii
- Categorie: Actualitate
- Publicat: 03 Martie 2016 07:07
- Accesări: 8613
La inaugurarea „Centrului de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în zona transfrontalieră”, de la Craiova, reprezentanţii ISU Dolj au prezentat modul de funcţionare a echipamentelor pentru intervenţii, achiziţionate în cadrul proiectului „Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia”, derulat prin „Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3, Domeniul major de intervenţie 3.3 - îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă“, Consiliul Judeţean Dolj fiind liderul structurii amintite. Au fost achiziţionate, printr-un demers cu finanţare europeană în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, zece noi utilaje pentru dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din Oltenia: trei autofreze de zăpadă; cinci autovehicule cu şenile/roţi tip UTV şi două autospeciale FRAP. Anterior, au mai fost cumpărate 54 de echipamente de interventie.
„Cu noile dotări, vom ajunge în zonele cele mai greu accesibile”
Centrul a fost finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, Axa prioritară 2, a cărui valoare totală eligibilă este de 5.570.120 de euro. Proiectul are ca beneficiar direct administraţia judeţeană, iar partenerii au fost ISU Oltenia şi Administraţia Districtuală Vratsa din Bulgaria. Grupurile ţintă vizează locuitorii districtului Vratsa şi ai judeţului Dolj, care pot fi afectaţi de consecinţele şi daunele cauzate de dezastrele naturale, precum şi autorităţile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă şi alte categorii speciale ale publicului ţintă, cum ar fi ONG-urile, companii de asigurare, organizaţii umanitare. Proiectul a vizat, printre altele, construirea unei clădiri cu trei niveluri pentru Centrul de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră şi dotarea acesteia, precum şi achiziţionarea de echipamente pentru situaţii de urgenţă destinate partenerilor din ambele ţări - în cazul Doljului fiind vorba despre cinci pompe motorizate pentru apă şi o ambarcaţiune cu motor pentru căutare şi salvare. „Cu noile dotări, vom ajunge în zonele cele mai greu accesibile. Este pentru prima dată când, la Dolj, dispunem de o autoşenilată, foarte necesară, fiindcă s-a văzut că, fără aceasta, ne-a fost foarte greu să intervenim. Pot spune că, la Craiova, suntem oricând capabili să intervenim, în orice fel de situaţii, şi sper să nu mai fim puşi în situaţia de a cere unor agenţi economici să ne pună la dispoziţie utilaje grele necesare intervenţiilor de orice fel, fie ele determinate de prăbuşiri sau, Doamne fereşte!, cutremure”, a precizat Inspectorul Şef al ISU „Oltenia”, colonel Constantin Florea.